vineri, octombrie 31

Azi imi place...

Daca ar fi sa aleg un singur obiect vestimentar care sa reprezinte sezonul toamna-iarna 2014/2015, acela ar fi poncho-ul/capa. Nu este ceva nou, nemaivazut si nemaiauzit, am mai avut unul in urma cu cativa ani(din pacate s-a scamosat foarte tare, nu a mai putut fi reconditionat), dar te face sa simti ca nu ai mai putea trai fara el. Cel prezentat mai jos, multicolor, este o varianta buna de inlocuitor al celui devenit celebru, de la Burberry, il gasiti cu o reducere semnificativa AICI, l-am comandat si eu…





joi, octombrie 30

BEAUTYNEWS: BIO-OIL



Acum cinci ani, cand am inceput sa scriu pe acest blog, mai toata lumea fugea mancand pamantul de uleiurile faciale. Vai, Doamne, cum sa pui ulei pe fata? Cam asa stateau lucrurile…

Intre timp, parerile s-au mai nuantat, s-a inteles termenul de "ulei uscat", iar acum vad ca exista chiar un fel de trend, care nu are cum sa nu ma bucure, caci ma gandesc ca am pus si eu un pic umarul la aceasta treaba, care a inceput un pic abrupt si care iata, acum infloreste, asa ca eu ma grabesc sa completez rubrica de Beautynews cu Bio-Oil, lansat oficial chiar astazi pe piata romaneasca.
Bio-Oil este un produs de îngrijire specializat în îmbunătățirea aspectului cicatricilor și vergeturilor vechi și noi, a nuanței neuniforme a tenului și a pielii îmbătrânite sau deshidratate. Datorită ingredientului revoluționar PurCellin Oil, Bio-Oil este un ulei uscat care se absoarbe rapid în piele. Formula Bio-Oil este o combinaţie de extracte de plante (rozmarin-preferatul meu din toate timpurile mușețel, gălbenele, lavandă) şi vitamine (A și E), suspendate într-o bază uleioasă. Uleiul, neconţinând oxigen, permite extractelor din plante şi vitaminelor să îşi menţină intacte proprietăţile benefice și active 100%, acționând complementar cu uleiurile naturale ale pielii. Pentru rezultate optime, Bio-Oil trebuie aplicat pe zona afectată de două ori pe zi, timp de minim trei luni. Bio-Oil ajută la îmbunătățirea aspectului cicatricilor atribuite tăieturilor, juliturilor, arsurilor minore sau intervențiilor chirurgicale. Având în vedere că fiecare persoana se vindecă diferit, aspectul final al unei cicatrice va varia de la o persoană la alta, fiind influențat major de factori precum tipul de piele, locul cicatricei, tipul de rană, vârsta şi chiar starea nutriţională.Bio-Oil contribuie la reducerea posibilităţii formării vergeturilor în timpul sarcinii, al puseurilor de creştere din adolescenţă şi în perioadele de creștere rapidă în greutate şi ajută, deopotrivă, la îmbunătăţirea aspectului vergeturilor existente Studiile clinice au arătat că, după primele 8 săptămâni de utilizare, 92% dintre subiecți au observat o îmbunătățire a aspectului cicatricilor și 100% o îmbunătățire a aspectului vergeturilor.
Cu o tradiție de 25 de ani pe piață, Bio-Oil este un produs care își ține promisiunile și a cărui eficiență este dovedită de cele 72 de distincții câștigate în domeniul îngrijirii pielii la nivel mondial, in 2002. În acest moment, Bio-Oil este cel mai bine vândut produs pentru cicatrici și vergeturi în 18 țări, printre care Australia, Canada, Italia, Finlanda, Olanda, Noua Zeelandă, Elveția sau Marea Britanie. 

53 lei, 60 ml, disponibil in Farmaciile SensiBlu.

marți, octombrie 28

Cum sa aplici pudra pulbere/libera


Am cautat si am si gasit: in Romania, pudra Caron gasim la BEAUTIK, insa las mai jos un video cu sfaturile de aplicare a pudrei libere/pulbere, caci de-a lungul timpului, multe fete mi s-au plans ca este dificil de folosit.

Intre mine si pudra Caron este o dragoste veche, presarata cu trandafiri de Bulgaria (mirosul inconfundabil al acestei pudre, pe care o cunosc de pe vremea cand eram studenta la Babes Bolyai in Cluj), va fi urmatoarea pe care o cumpar dupa ce o termin pe cea pe care o am acum, cu miros la fel de pretios, de violete, Les Voilettes de la Guerlain. Sau poate chiar voi face o exceptie si o voi cumpara curand, parca ma bantuie un amor nebun- si cred ca ar fi o mare bucurie sa o vad pe masuta mea de toaleta…
Asadar, mai iubeste cineva cu pasiune pudra aceasta, despre care se spune ca este cea mai fina din lume?

Oricum, pana ma decid eu, ideea principala e alta: urmariti acest video, va va lamuri in privinta aplicarii pudrei libere(sau pulbere, cum vreti sa ii spuneti) si va va spulbera toate eventualele temeri, caci este mult mai simplu decat credeti. Dupa ce inveti miscarile, nu mai este nevoie sa folosesti servetele pentru decolteu:

ROGE CAVAILLES


Astazi semnalez trei noi produse descoperite in ultima perioada, minunate toate trei- si pe care cu siguranta le voi recumpara: uleiul pentru dus -Huile Bain et douche (veloutante), Dermazero (creme lavante visage et corps) si crema de maini. Toate trei sunt de la Roge Cavailles, despre care am mai scris, cu mare drag, AICI

Pana acum nu pot spune ca am avut vreun gel de dus preferat. Desigur, de placut-imi plac multe-cu cat mai pline de miresme-dulci, acrisoare, florale, gurmande-cu atat mai bine. Insa pe locul 1 este, in acest moment Huile Bain et Douche.
Este special formulat pentru curatarea pielii uscate si sensibile, formula sa fiind imbogatita cu trei uleiuri naturale (ulei de migdale dulci, ulei de argan si ulei de orez) hraneste intensiv pielea si o protejeaza de uscarea excesiva. Non-grasa, textura sa uleioasa se transforma intr-o  spuma cremoasa si face din baie sau dus o adevarata placere. Lasa pielea moale, supla si catifelata. Exclusiv pentru corp. Se clateste dupa utilizare.
Fara sapun – Fara parabeni – Hipoalergenic - Testat clinic pe pielea sensibila.
Eu cred ca este un produs ideal pentru mine, caci sar destul de des peste crema pentru corp. Stiu, nu ar trebui sa fiu lenesa, dar oricum am o groaza de lucruri pe care le folosesc pentru ingrijirea personala: masti de par, masti de fata, scrub, fond de ten, demachiere, ulei de cuticule, lacuri colorate, asa ca atunci cand trebuie sa aplic lotiunea de corp, nu mai am timp si o aman pana data viitoare. Nu inlocuieste crema de corp, cred ca este imposibil acest lucru, dar este o alternativa buna, caci pielea ramane hidratata.
Dermazero a fost si el o revelatie. Spun a fost, pentru ca l-am terminat, caci l-am folosit zilnic fara sa ma plictisesc nicio secunda de el (am avut 300 ml). Am crezut ca il voi folosi pentru dus, dar a fost atat de potrivit pentru tenul meu, incat mi-a parut rau sa il irosesc folosindu-l pentru corp . Acum imi dau seama ca ar fi trebuit sa il incerc macar o singura data, dar oricum am hotarat ca il voi recumpara si voi suplini aceasta lipsa.  Creme lavante Dermazero este special formulat pentru pielea delicata si sensibila si are o formula exclusiva ce ajuta la fortifierea filmului hidrolipidic.  Fara sapun, 0% coloranti, parabeni, fenoxietanol, pH fiziologic. Curata machiajul surprinzator de bine, chiar nu ramanea mare lucru pe discheta cu apa micelara, parca ar fi fost special creat pentru ingrijirea tenului. Nu usca tenul excesiv, datorita complexului de agenti surgras, pe care il au toate produsele Roge Cavailles. Potrivit pentru demachierea de seara dar si si pentru cea de dimineata. In plus, avea mirosul acela pudrat, frantuzesc, atat de special, dupa care eu pur si simplu ma innebunesc. Deja mi-e dor de el…

Crema de maini este nutritiva si fina, foarte hranitoare si nu lasa filtru gras. Eu am pielea mainilor uscata, cred ca ar trebui sa o folosesc zilnic, din pacate numai in sezonul rece ma preocupa cremele de maini la modul serios.
Fara parabeni, fara silicon, hiperalergenica.

duminică, octombrie 26

How to...SHOP&WIN:)


Sa revenim, asadar, la "Operatiunea Dulapul". Vom reveni oricum mereu la ea, oarecum obsesiv, caci dupa cum stiti deja, aceasta este genul de operatiune care nu se va termina niciodata. Atunci cand pleci la cumparaturi, cand vrei sa iti reinoiesti garderoba, de aici trebuie sa incepi, din odaia ta, din dressing-ul tau.
Caci in primul rand, trebuie sa stii pe de rost, ca o eleva silitoare, tot ce ai si tot ce nu ai in dulap. Ce trebuie inlocuit, ce poate fi reparat, ce ar putea fi modificat si care sunt acele produse care ar putea schimba in bine spre spectaculos tot ce ai in sifonier. Nu trebuie sa ai in dulap lucruri de care ai uitat, nu trebuie sa ai cutii sau sertare pe care sa nu le deschizi cu anii. Cel putin o data pe sezon trebuie sa faci un inventar temeinic. Sa faci un refresh al culorilor si obiectelor vestimentare pe care le detii, ca atunci cand cumperi ceva nou, sa o faci in cunostinta de cauza, sa constientizezi viitoarele combinatii pe care le vei purta.

Iar inceputul de toamna poate sa fie un astfel de moment prielnic.

Nu, eu nu cred in must have-uri, cred ca tot ce cumperi trebuie trecut prin filtru personal. Sa cumperi numai si numai ce te poate infrumuseta, numai si numai ce stii ca vei purta indeajuns de mult incat sa merite investitia. Revin la ecuatia castigatoare, CPW (cost per wear) pentru a justifica si titlu; "shop & win.
Nu, timpul petrecut cu garderoba ta nu este timp pierdut. Hainele nu sunt o enigma, nu trebuie sa te puna in incurcatura, trebuie sa stii ca daca le acorzi de la bun inceput atentia convenita, vor deveni aliatele tale si vor avea dublu rol, saving time&saving money.
Dupa acest mic indrumar (vor urma si altele, desigur, va readuc aminte si de evenimentul de la Liberty Center pe care l-am descris pe larg AICI, saptamana trecuta)

Mai aveti o saptamana sa participati la Shop & Win, caci fiecare persoana care cumpara de minim 50 de RON in perioada 10-31 octombrie, se poate inscrie in cursa pentru cele 3 premii. 

         Locul I: un voucher de cumparaturi de 2000 RON 
         Locul II : un voucher de cumparaturi de 500 RON 
         Locul III: o tinuta completa din unul dintre magazinele prezente in Liberty Center, in valoare de 500 RON
Daca ati ajuns fost deja acolo, sper ca i-ati gasit si pe promoterii Shop & Win, pentru inscrierea in concursAfla mai multe pe pagina oficiala Liberty Center (https://www.facebook.com/LibertyCenterMall).  M-as bucura foarte tare daca una dintre cititoarele mele s-ar numara printre castigatoare. Toamna oricum ne indeamna sa mergem la cumparaturi, cred ca una dintre cele mai bune idei ar fi sa si castigam premii cu aceasta ocazie.

miercuri, octombrie 22

Despre muieri, carpe, festeli si o felie de stil



Am avut cateva cliente, pe partea de consiliere vestimentara, care au venit la mine aducand in traista un real dispret fata de haine. Nici macar nu le numeau haine, le spuneau carpritze. Fardurile erau, la randurile lor, smacuri, festeli, prosteli, muierisme.
Fete bune erau toate, nu puteai sa le reprosezi defectiuni la suflet, carcater, inima...
Acestea sunt cele mai "grele" cazuri penru mine.
Sa faci o femeie sa nu mai dispretuiasca acest arsenal.
Sa o faci sa inteleaga faptul ca hainele isi castiga acest drept principal in viata lor pentru ca ele, femei de succes, negandu-i importanta investesc in garderoba multi bani si mult timp- aproape la fel de mult ca si cele care le acorda o importanta atat de mare incat devin ridicole, pretioase ridicole ale zilelor noastre.

Nu sunt nimicuri si nici carpitze pentru ca tu, draga de tine, muncesti zi lumina sa cumperi si haine, te duci in magazin sa alegi piese esentiale sau de sezon si iar pierzi timp, nu stii ce sa cumperi, te sfatuiesti cu vanzatoarea in lipsa de altceva mai bun, pufnesti si te framanti si dai marunt din buze, insfaci nemultumita cateva chestii, te duci cu ele la casa, scoti cardul… te-am vazut de sute de ori. Acasa le arunci in dulap, dimineata te uiti lung, le masori. Daca e nevoie le speli, le mai cosi un nasture, le calci.
Nu ma intereseaza imi spui.
Pai bine femeie, dar muncesti pentru ele, ai cumparat un dressing spatios in care sa le tii, le speli cu detergent scump, le calci cu manutza ta, cum poti sa negi ca nu te intereseaza?
Atata vreme cat esti femeie si te intereseaza tangoul cu sexul opus, e bine sa stii niste lucruri.
Nu esti usuratica daca te imbraci mai bine si nici nu pierzi pe drum din cartile pe care le-ai citit, din miile de carti care ti-au dat masura de azi.
Imagineaza-ti, femeie, ca sifonierul tau este o biblioteca… a corpului tau de data aceasta.
Pentru ca ar trebui sa stii ca trupul si sufletul/constiinta. spiritul nu sunt opuse, fiind compusii acelui lucru superb care se aduna si se cheama nah, culmea, TU INSATI.

Din lumea celor care nu cuvanta

                         October is slowly coming to an end, but that doesn't mean reading should as well

marți, octombrie 21

ARTISTRY ADVANCED SKIN REFINISHER


Sunt multumita de felul in care arata tenul meu, iar lucrurile pe care le fac pentru intretinerea lui imi lasa impresia ca da, ceea ce fac este corect. Singura nemultumire ar fi cele doua cute dintre sprancene, dar atata vreme cat stau incruntata, niciun tratament nu da roade decat pe moment. Deci nu vad decat doua solutii: ori blochez zona, ori ma linistesc cu aceasta stare de fapt. Nu am decis inca, mai am timp…

De baza pentru mine in acest moment: demachierea si serumurile.
Cel mai indragit serum pe care l-am incercat vreodata este Advanced Skin Refinisher de la Artistry. Face parte din gama Intensive Skincare. Este lotiune-serum si evident are calitatile acestuia, penetreaza straturile profunde ale tenului, dar are si proprietatile unui primer, caci imbunatateste intr-o secunda aspectul tenului, iar pielea devine neteda si catifelata, luminoasa, iar culoarea-uniformizata.

Dar ce face cu adevarat special lotiunea intens revitalizanta pentru ten de la Artistry? Are efect instantaneu de reducere considerabila a porilor, ceea ce pentru cineva cu tenul mixt/gras este o adevarata binecuvantare. Textura aeste usoara, eu o socotesc potrivita tenului gras, desi oficial este indicata oricarui tip de ten, chiar si celui sensibil.

Efectul instant al acestei lotiuni este garantat de amestecul unic de ingrediente:
-difuzorii optici, ce confera epidermei un  aspect mat si neted, un finisaj perfect
-extract din sambure de linte, extract anti-oxidant bogat, care actioneaza impotriva efectului de dilatare a peretilor porilor, pentru a le reduce aspectul
Efectul de revitalizare pe termen lung este garantat de:
-extractul de ceai de java ce reduce producerea sebumului in exces, actionand in profunzimea porilor
-extractul de carambola ce regenereaza suprafata exterioara a porilor, ajutand la refacerea elasticitatii si micsorand porii dilatati in mod vizibil pentru o textura uniforma.

Cum il folosesc eu: dimineata, dupa demachiere, ca produs unic si baza de machiaj. Asadar: demachiere+lotiune intens revitalizanta +fon de ten.

In cazul meu a creat dependenta.
La fel ca si gama Anti-Hairfall Satinique...

Iata mai jos si datele oficiale:

ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Advanced Skin Refinisher is easy to fit into your daily skincare regimen. Use it two times per day, in the morning and evening, after your skin cleansing and toning routine. In the morning, the ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Advanced Skin Refinisher should be followed with an ARTISTRY sunscreen or foundation of SPF-15 or greater.
Apply 2 pumps of serum to the skin, avoiding the eye area. Follow with ARTISTRY eye cream and moisturiser. For optimum skin smoothing and resurfacing results, use in combination with ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Renewing Peel.
Do not use the ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Advanced Skin Refinisher immediately following an ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Renewing Peel application – use only once on peeling days.
PLEASE NOTE:
- ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Advanced Skin Refinisher should not be used with any other exfoliating products, such as ARTISTRYTM essentials Polishing Scrub, ARTISTRY essentials Alpha-Hydroxy Plus, ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE 14 Night Restore Program or ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Anti-Wrinkle Firming Serum.
One bottle should last approximately 6 weeks. You may continue using another bottle of  ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Advanced Skin  Refinisher immediately following the first bottle to continue  the benefits of retexturising and pore-reduction.
* For optimum results, use in conjunction with ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Renewing Peel. After a one day use of ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Advanced Skin Refinisher in the morning and ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Renewing Peel at night, 94% of panelists showed an improvement in the appearance of pores. After two weeks, you will see a boosted effect when used with  ARTISTRY INTENSIVE SKINCARE Renewing Peel.

miercuri, octombrie 15

Jurnalul meu din toamna lui 2014- partea a cincea


Ani de zile, venirea toamnei a insemnat pentru mine prilej de griji nemasurate (si evident, neintemeiate), involburare de sentimente de respingere, poezii disperate in care rugam frunzele aramii sa nu cada, vantul sa nu bata, vremea sa nu se schimbe, si sa lase vara sa vina iar, cel putin inca o data. Simteam ca mi se raceste si mie sufletul odata cu scaderea temperaurilor, ca ceva tragic mi se va intampla odata cu venirea spectaculoasa, dar infama, de teribila doamna a melopeelor si zana a cucurbitaceelor.
Intre timp, eu si toamna am reusit sa facem pace. Am cedat eu, desigur, nu castigi niciodata daca te iei la tranta cu demonii, cu stihiile... La inceput am zis ca nu vreau sa o mai bag in seama, poate uit de ea, apoi am vazut ca incep sa o tolerez, sa o inteleg si intr-un final, sa o cultiv. Caci ea vine cu anumite delicii de necontestat, spre care este frumos si elegant sa iti indrepti macar vremelnic privirea, caci toamna e parte din istoria ta personala. Sa o consumi incet, fara drame inutile, sa ti-o faci prietena cu care iesi la ceaiuri, cu care te plimbi prin parcurile poleite in aur, ca lumina ei e blajina ca nimeni alta, ca iti poate construi un univers in care chipurile sunt senine, luminoase, ca targurile de toamna sunt numai ale ei si sunt cele mai bogate…

Una dintre cele mai interesante campanii de toamna din acest an se desfasoara indoor, in Liberty Mall, a inceput pe 10 octombrie si tine pana la finalul lunii. Are ca leit motiv bogatia si farmecul somptuos al lunii octombrie, pe care eu va propun sa le traiti chiar sub semnul propus de ei: "Octombrie, luna vremurilor de altadata"

Vremurile de altadata vor fi aduse in prim plan de Targul Interbelic, iar toate coridoarele centrului comercial vor fi pline de boutique-uri decorate in spiritul acestui concept: targ de carti, haine vintage, decoratiuni de epoca, delicatese culinare homemade. 
Tot in spiritul farmecului interbelic, la etajul doi va functiona si un colt numit "la Birt",  care va arata ca un bar din anul de gratie 1933 si unde veti putea savura de la mici si carnaciori picanti, la pastrama, bere si covrigi. 



Insa Targul interbelic este doar unul dintre evenimentele care vor avea loc in cadrul centrului comercial.
Zona dedicata lumii minunate a copiilor va cuprinde multe jocuri clasice ale copilariei: sotronul, ratele si vanatorul, elasticul, dar combinate si cu indragite sedinte de Face Painting.
In fiecare weekend vor avea loc concerte live, iar in fiecare zi de vineri, va fi organizat Talent Show-in urma unei inscrieri pe aplicatia Facebook (http://bit.ly/FiiVedeta). Marele castigator va fi rasplatit, in ultima sambata a campaniei, cu un voucher de cumparaturi in valoare de 250 EUR, iar ceilalti cinci castigatori vor primi cate un voucher de cumparaturi in valoare de 50 EUR.
Pe 30 octombrie, in spiritul sarbatorii de Halloween, parintii cu copiii sunt invitati, cu mic, cu mare, sa vina sa sculpteze dovleci si sa se inscrie intr-un alt concurs. In afara de premiile pentru cel mai frumos dovleac, exista si un premiu pentru cel mai bun costum, in cadrul petrecerii de Halloween din seara de 31 octombrie
Dar cea mai tentanta actiune desfasurata aici este Shop & Win, caci fiecare persoana care cumpara de minim 50 de RON in perioada 10-31 octombrie, se poate inscrie in cursa pentru cele 3 premii. 

         Primul loc: un voucher de cumparaturi de 2000 RON 
         Locul II : un voucher de cumparaturi de 500 RON 
         Locul III: o tinuta completa din unul dintre magazinele prezente in Liberty Center, in valoare de 500 RON

Prin urmare, eu acum iau de mana toamna, ca pe o prietena draga pe care nu am mai vazut-o de ceva vreme si o invit la un capucinno cu scortioara si la o mica plimbare plina de delicii si surprize...

Alors, on dance!

sâmbătă, octombrie 11

Azi imi place…zmeura de la Yves Rocher


Multa vreme am evitat gelurile de dus gomante, pentru ca cele pe care le-am incercat eu pana acum aveau in compozitie, din nefericire, niste particule nisipoase, pe care le socoteam destul de dubioase, enervante, parca intrau peste tot si nu vedeam niciun beneficiu. Total neprietenoase. Asadar, le-am ocolit cu sarg, vreme de foarte foarte multi ani si daca nu as fi primit cadou gelul de dus Yves Rocher cu miros de zmeura as fi uitat pe vesnicie de ele. Exfoliaza bland, contine particule medii, din samburi de kiwi si pudra din samburi de caise, nu degreseaza excesiv pielea, miroase demential, ca spuma de zmeura batuta bine in lighian (daca v-a facut vreodata bunica). Se poate folosi zilnic, nu agreseaza si nu usuca excesiv. Nu atenteaza deloc la ultimele ramasite de bronz pe care poate le mai aveti, repet, efectul gomant este soft. Curata mult mai bine decat un gel de dus obisnuit, pot afirma acest lucru cu certitudine, dar nicidecum nu inlocuieste gomajul corporal clasic. Contine peste 98%ingrediente de origine naturala si nu are nici parabeni in compozitie

As vrea sa le am pe toate din aceasta gama-Les Plaisirs Nature, si pe cel cu miros de capsuni, si pe cel cu miros de vanilie, de piersica si de mure, pe mine ma relaxeaza sa incep dimintetile de toamna in acest fel, cu aburii din baie parfumati in arome fructate.

Pentru mine a fost o surpriza frumoasa.
Nu le pot cataloga drept beautynews, caci eu le-am descoperit in urma cu doua saptamni, insa cred ca fetele care cumpara mai des de la Yves Rocher stiu despre ele de pe la inceputul verii, dar consider ca meritau semnalate oricat de tarziu le-as fi descoperit.



vineri, octombrie 10

Beautynews: LIERAC MAGNIFICENCE

Despre noua gama Magnificence eu am aflat pe la inceputul toamnei, caci ma aflam la Barcelona si farmaciile catalane etalau generos noua lansare de la Lierac, in centrul ei aflandu-se frumoasa actrita/model Ines Sastre, extrem de iubita in Peninsula Iberica:


Asa ca atunci cand am fost invitata de Farmaciile HelpNet la lansarea oficiala Magnificence Lierac, eram foarte nerabdatoare, mai ales ca in gama se gaseste si un serum, produs care are, in acest moment rolul cel mai important in ingrijirea tenului meu.

Este prezentat ca fiind o inovatie revolutionara anti-aging ( lupta impotriva aparitiei ridurilor, pentru a reda fermitatea si luminozitatea acestuia)
Cercetarile Lierac au evidentiat efectele benefice ale D-Glycox impotriva glicoxidarii celulare, unul dintre procesele celulare care cauzeaza imbatrânirea pielii. D-Glyox, brevet Lierac, este primul complex care actioneaza in toate stadiile procesului glicoxidarii, prin combinatia exclusiva a trei ingrediente active cu proprietati puternice anti-aging - flori de rodie, arbore de matase si peptide lipozomiale. Magnificence atenueaza ridurile, fermizeaza pielea si reconfera luminozitate tenului.


Ce contine gama:

1- un ser revitaliant de culoare rosie (ce devine transparent in contact cu tenul, nu va speriati), ce ilumineaza instant chiar si tenul obosit, 30 ml

Contine:
-complex D-Glycox 7%
-solutie de acid hialuronic dozata 5%
-floare de hibiscus rosu
-vitaminele C si E
Nu contine parabeni

Utilizare standard: Se aplica dimineata si seara inainte de crema preferata.

Descriere oficiala:
Sérum red, light and smooth, immediate action, formulated with 7% of D-Glyox. Revives youth and revitalizes the skin in depth. AHA-rich due to the extract of Hibiscus flowers, exerts an action "pore refiner", smoothing the skin grain and promoting cell renewal. Have an intensive anti-wrinkle action and fine lines, promoting skin firmness and luminosity to the face.


2-o crema onctuoasa cu efect antirid pentru zi si pentru noapte pentru pielea uscata, ideala ca baza de machiaj, 50 ml. Crema se aplica cu o spatula, pe care o gasiti in cutia produsului.

Contine:
-complex D-Glycox 3,5%
-solutie de acid hialuronic dozata 5%
-ulei de marula (Arborele elefantilor)
-unt de shea

Descriere oficiala:

Velvety, unctuous cream, aimed at dry skins. Nourishes in depth due to nutritional complex to 2.5% (marula oil and argan oil + Shea butter). With subtle notes of palm leaf, passiflora, frangipani flowers and precious woods, this engaging, reduces wrinkles and fine lines, firms and fills the skin. Reveals a healthy radiance.

3-Un gel- crema de zi si de noapte pentru tenul normal-mixt, cu pudra de orez, ideala ca baza de machiaj, matifiere durabila. Gelul se va aplica tot cu spatula-o gasiti in cutia produsului.
50 ml
Descrierea oficiala:

Gel-Crème Fraiche and flux, mattifying and flatter the skin grain, ideal for normal to mixed skin. Formulated with rice powder, matifica the skin to a healthy finish. With subtle notes of palm leaf, passiflora, frangipani flowers and precious woods, this lightweight and soft, reduces wrinkles and fine lines, firms and fills the skin.


4-un contur de ochi, tip stilou cu pensula la capat, 4 ml, nu contine parabeni, se aplica dimineata si seara
Nota: e necesar ca pensula aplicatoare sa se spale dupa fiecare utilizare

Descrierea oficiala

Fondant and unctuous cream, fragrance-free, for use in the eye contour area. Corrects and lessens wrinkles thanks to d-glyox complex in association with hyaluronic acid. Reduces puffiness and dark circles due to action anti-water red vine extract and the incorporation of micropós of brightness. Firms and sublimates the eye contour.


joi, octombrie 9

Jurnalul meu din toamna lui 2014 -partea a patra


Am ales sa scriu azi, in jurnalul meu de beauty, despre baia turceasca (sau hammam), varianta orientala a baii romane, a celei cu aburi sau a saunei, cu diferenta ca aici punctul cheie este apa si nu aburul. T
emperatura din incapere este mult mai scazuta (40°C fata de 100°C in cazul saunei uscate) si umiditatea ajunge chiar la 90-100%. Aburii sunt injectati in incapere prin duzele aflate in peretii banchetelor.  In traducere, hammam inseamna "patrunderea caldurii" si sunt mai multe etape ce trebuie parcurse pentru a putea atinge toate beneficiile promise:

  • relaxarea muşchilor
  • stimularea circulaţiei sanguine
  • reducerea stresului şi a oboselii
  • eliminarea toxinelor
  • curăţarea pielii în profunzime
  • ameliorarea durerilor musculare şi reumatice
  • prevenirea răcelilor pe timp de iarnă
Scurt istoric. De unde a pornit totul

Conform Wikipedia, această metodă impresionanta de relaxare, revigorare a trupului si spiritului si de curatare a toxinelor din corp, a devenit foarte populară în Europa în timpul erei victoriene. Întregul proces este similar cu cel al saunei, însă își are rădăcinile în practicile de îmbăiere romane sau grecești.

Care sunt pasii?
Ritualul de hammam începe placut, lent si benefic, cu o perioadă de relaxare totala într-o cameră specială, denumită „camera calda”. Acest loc este încălzit continuu de curenți de aer uscat, cald, astfel încât cel care începe ritualul transpiră. Uneori persoana este mutată într-o cameră mult mai fierbinte, înainte de a trece prin ritualul spălării în apa rece. După ce întreg corpul este spălat și masat, ritualul este finalizat cu o alta perioadă de relaxare, într-o cameră de răcire, alternanta cald-rece-fierbinte fiind considerata deosebit de revigoranta si asigura o mai buna circulatie a sangelui in corp.
Principala diferență între hammam-urile islamice și cele europene este aerul. În timp ce in băile turcești victoriene aerul este uscat, în cele islamice aerul este cel mai adesea săturat cu vapori de apă, dar fara a fi sufocant. Într-un hammam european cel care se îmbăiază va intra într-o piscină cu apa rece după ce a zăbovit în camerele fierbinți, în timp ce un hammam islamic nu va avea o piscină decât dacă apa vine direct dintr-un izvor. 
Hammam-ul incorporeaza funcții sociale și spirituale, exprimand grijă si consideratie atat față de corp, cat și de spirit. Mie imi place sa cred ca nu trebuie sa le privim ca pe doua entitati separate si antagonice, care trebuie sa se lupte intre ele precum binele cu raul, ci ca pe un intreg fata de care trebuie sa manifesti dragoste, respect si consideratie. 



Un ritual complet de îmbăiere respectă cinci etape succesive, obligatorii, care sunt practicate și astăzi. Întregul corp este curățat cu săpun negru tradițional marocan, urmat de gommage cu mănușa specială kassa. Corpul este apoi clătit din abundență și se aplică masca cu argilă rassoul. Masajul este un pas esențial pentru relaxare totală și este făcut cu unt de shea îmbogățit cu ulei de argan. Ritualurile de îmbăiere ale femeilor pot cuprinde și tratamente speciale pentru păr, tot cu produse tradiționale.
După parcurgerea întregului ritual de hammam pielea rămâne curățată, hidratată, suplă, luminoasă și catifelată, iar spiritul este relaxat si eliberat. În plus, ingredientele tradiționale folosite, untul de shea sau ulei de argan, au proprietăți de regenerare și luptă împotrivă procesului de îmbătrânire. Întregul organism devine astfel mai bine protejat împotrivă agresiunilor externe, iar pielea își recăpăta elasticitatea și este hidratată în profunzime și regenerată.

Been there done that:
În epoca modernă, hipertehnologizata, există încă locuri unde astfel de tradiții sunt respectate, cum ar fi SPA-ul SKY WELNESS. Hammam-ul face parte dintr-un centru spa elaborat ce mai contine jacuzzi, sauna uscata, camere de masaj si tratamente corporale si faciale si dusuri emotionale cu chromoterapie.
Cu un design futurist, situat la etajul 14 al unei cladiri din centrul Bucurestiului, hammam-ul de la Sky Welness are o structura sferică din beton-armat în care se află baia turcească. Aceasta  depășește 4 m în diametru și este acoperită manual cu mozaic din sticlă de Bisazza. Este dotat cu un sistem automat de monitorizare si de panica ce anunta imediat receptia in cazul in care apar probleme
Când orice altă modalitate de relaxare dă greș, un ritual hammam este cel care reușește să elibereze corpul și spiritul de orice energie negativă acumulată. Il consider un excelent antidot contra insomniilor.
 
  
Se recomanda: o data sau de doua ori pe saptamana. Eu sunt abonata seara, dupa antrenamentul la sala, cand luminile orasului stralucesc de jur imprejur...



miercuri, octombrie 8

Just perfect…Elie Saab

Sa ridice mana cea care a spus ca nu ii place culoarea piersicii, acum sa o ridice…


Jurnalul meu de beauty din toamna lui 2014 (partea a treia)

Castigatoarea concursului este AURELIA DUMITRU, pe care o rog sa ma contacteze pe mail pentru a stabili detaliile:)
Dupa tratamentul cu extractie despre care v-am povestit acum cateva zile, au urmat alte doua (stiu, stiu, de ziua mea am avut parte de multe surprize frumoase!), de data aceasta efectulate la Centrul de Infrumusetare Silhouette. Ambele au avut drept scop hidratarea si relaxarea tenului, atat dupa tratamentul de extractie, cat si dupa sezonul de vara, cand nu am trecut pe la cosmetica, nici macar pentru un masaj facial)

Primul a fost:

Guinot Hydradermie- un tratament pe baza de aparat cu o inovatie care permite penetrarea profunda a ingredientilor activi din serumurile gel datorita dublei ionizari (oferita de aparat). Tratamentul este disponibil in sapte versiuni in functie de obiectivul tratamentului si tipul de piele. Cu acest tratament unic pielea o sa fie mai intinsa, luminoasa, oxigenata si vizibil intinerita. Efectul este imediat.
Durata tratamentului: 45 minute

Al doilea a fost:

Academie Major cu uleiuri esentiale- un tratament manual ce foloseste o metoda unica si personalizata asociind beneficiile uleiurilor esentiale care sunt 100% naturale cu tehnici de masaj, oferind pielii revitalizare, hranire, hidratare si purifiere intr-o maniera relaxanta. Uleiurile esentiale care includ activi naturali extrasi din plante precum rozmarin, lavanda, busuioc, eucalipt, susan cu rolul de a reda frumusetea si energia pielii.
Eu am ales sa personalizez tratamentul Academie Major cu un ulei purifiant Academie Acad'Aromes pe care il folosesc si acasa, de ani de zile si despre care am scris AICI. In continuare il am si il folosesc atunci cand este nevoie.

NOTA: Uleiul purifiant a fost aplicat numai in zona T, pentru restul fetei s-a folosit un ulei pentru hidratare/revitalizare, tot Acad'Aromes.

Intrucat imi doresc ca una dintre cititoarele blogului meu sa incerce cele doua tratamente de mai sus, deschid un concurs intre 8 oct-22 oct 2014.

Ce trebuie sa faceti:
2-sa fiti abonate la newsletterul blogului meu( pentru abonare: coloana dreapta, sus)
3- sa raspundeti  printr-un comentariu scurt, la intrebarea „Cum iti mentii chipul perfect pe perioada toamnei?, sa u uitati sa treceti, va rog, mailul cu care v-ati abonat.

Mult succes va doresc, astept raspunsurile voastre...



marți, octombrie 7

Beautynews: CHANEL ROUGE CULTES

Chanel relanseaza in aceasta toamna Rouges Cultes, trei lacuri rosii care au facut istorie:
 Rouge Flamboyant, Laqué Rouge and Rouge n°19, €23 fiecare
Cel preferat de mine, Rouge Cormandel (si folosit pana la utima picatura acum multi multi ani) cred ca mai are de asteptat...



luni, octombrie 6

THE BODY SHOP nu testeaza pe animale!

Da, probabil ca stiti acest lucru-The Body Shop nu testeaza pe animale- insa intrebarea este: ok, daca noul parfum de la The Body Shop RED MUSK nu contine mosc animal, despre ce vorbim noi aici? 

Raspunsul vine repede-repede, ca sa fiu sigura ca toata lumea citeste: moscul vegetal sau moscul sintetic este un amestec de arome in care se combina mai multe esente vegetale pentru a imita cu cat mai mare fidelitate esenta de mosc animala. Majoritatea aromelor vegetale de mosc se formuleaza pe baza unei plante numite ambreta, denumita stiintific Abelmosco (Abelmoschus moschatus)
In afara de mosc cruelty free, noul parfum se remarca prin faptul ca a renuntat total la notele florale, inlocuindu-le cu un mix de condimente: tutun, scortisoara, pipercu un rezultat neasteptat de interesant. Il socotesc cel mai reusit parfum de la The Body Shop de pana acum. Va asigur ca merita incercat, surpriza va fi mare.
EDP 60 ml-178 lei.
Pentru cele care nu doresc deloc alcool pe piele, exista varianta Red Musk Perfume Oil 30 ml (98 lei)
Creatoarea de parfumuri Corinne Cachen este "nasul" din spatele noii arome Red Musk.

Nici lacurile de unghii nu contin niciun derivat de origine animala: toate cele 24 de nuante au o formula cruelty free, vegana, fara substante chimice, fara formaldehide, imbunatatita cu ulei de marula si testate dermatologic. Pretul unui lac este 29 lei. 


InstaBlur este un produs special pentru ochi, ii prevad un maret viitor, caci este un produs hibrid: un primer cu efect anti-cearcan, efect imediat destul de spectaculos.
The Body Shop obtine uleiul de marula prin Community Fair Trade de la Cooperativa de femei Eudafano din Ondangwa, din nordul Namibiei. Arborele de marula este considerat drept sacru de poporul din Ovamboland, iar femeile din Namibia au folosit uleiul de marula timp de generatii pentru ca le catifeleaza si le hidrateaza tenul. Uleiul pe care il produc este presat la rece pentru a-i mentine calitatea superioara si a imbogati produsele TBS gratie proprietatilor sale deosebite.



Smoky Gel Liner 2-in-1 este preferatul meu in acest moment. Contine ulei matasos de marula obtinut prin Community Fair Trade si pigmenti ultra-inchisi la culoare. Il aplic foarte usor, cu pensula din dotare, apoi intind pe pleoapa mobila. Pe post de liner nu l-am incercat, dar il folosesc si pentru sprancene. Numai doua nuante sunt disponibile in acest moment, negru si maro inchis (eu am maro inchis), sper sa apara si un taupe. Pretul este 53 lei (2ml).



Cantec in doi

In cazul meu, poezia a fost si este in continuare, salvatoare. In special la inceputul unei saptamani grele, agitate, plina de nelinisti. Si da, am socotit mereu ca m-am nascut langa Blaga si langa nesfarsitul lui calm, din care am preluat tot ce am putut: el la Lancram, eu la Alba Iulia:

duminică, octombrie 5

Bucuresti. Ma numesc Bucuresti


Pisici în căutare de familii, sacoşe pisicoase, articole handmade, prăjituri şi surprize. Acesta este meniul cu care vă aşteptăm la CAFENEAUA CU PISICI - ediția de toamnă 2014 (Morgan La Dud - str. Sperantei nr.7, sector 2 - duminică, 5 octombrie, orele 13-19). Fie ca ADOPŢI o pisica sau AJUŢI donând, activitatea Camerei cu Pisici nu ar fi posibilă fără susţinerea ta!
----------------------------
CAFENEAUA CU PISICI este un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de pisici care doresc fie să adopte, fie să sprijine material activitatea proiectului Camera cu Pisici. La evenimentul din aceasta toamnă vor fi prezente şi gata de adopţie o parte din pisicile aflate in grija noastră, iar pentru a le ajuta pe cele care încă îşi aşteaptă familiile, puteţi face donaţii sau puteţi cumpăra sacoşele Camerei cu Pisici (create de George Roșu), obiecte handmade (donate de diferiţi creatori din ţară) şi prăjiturile pregătite cu drag de voluntarele noastre. Banii obţinuţi din vânzări vor fi utilizaţi pentru achitarea tratamentelor veterinare și îngrijirea pisicilor salvate de pe stradă. Binevenite sunt și donaţiile în hrană sau obiecte (noi sau folosite) utile pisicuţelor: mâncare umedă sau uscată, jucării, sisaluri, pătuţuri, pernuţe sau orice altceva consideraţi de cuviinţă.
----------------------------
Camera cu Pisici - The Cat Room este un proiect de voluntariat independent de orice asociaţie pentru protecţia animalelor, având scopul de a salva pisici fără stăpân, de a educa oamenii în privința sterilizării animalelor de companie și de a încuraja fiecare iubitor de animale să se implice efectiv în salvarea pisicilor mai puţin norocoase. Mai multe informaţii despre CAMERA CU PISICI găsiţi pe site: http://cameracupisici.blogspot.ro/şi pe Facebook: http://www.facebook.com/thecatroom.
----------------------------
Duminică, 5 octombrie 2014, orele 13-19 Morgan La Dud, Piața Rosetti, str. Speranței nr. 7 

sâmbătă, octombrie 4

Azi imi place...

Imi plac in continuare colierele statement, in special cele cu pietre mari, fantastice si colorate, pe care le poti purta si toamna si iarna, peste tricouri, sweatere si cardigane. In plus, cred ca portocaliul e subevaluat, in ciuda faptului ca este atat de tonic, iar puterea lui de a modifica o tinuta in culori neutre este uriasa. Cel de AICI este lucrat frumos, cu atentie, e detasabil (in cazul in care la un moment dat doresti ceva clean&simple):











vineri, octombrie 3

Jurnalul meu de beauty din toamna lui 2014, partea a doua


Pur si simplu din intamplare am ajuns intr-o dupa-amiaza insorita la salonul Michelle Anti-Aging and Dental Clinic, programata fiind de o scumpa prietena (cadou de ziua mea, exact!) pentru un tratament cosmetic (cu extractie). Stia ca sunt in cautare de cosmeticiene talentate, care sa imi ingrijeasca delicat dar eficient tenul si despre care eventual, sa pot scrie si pe blog, asa ca m-a programat la una dintre cele mai laudate si bine cotate, ca sa imi faca o frumoasa surpriza.
O astfel de vizita se impunea, in cazul meu, de ceva vreme deja, caci ultima oara am facut acest indragit procedeu prin luna mai. Tenul era destul de incarcat, iar eu simteam ca ma sufoc daca nu merg repede pentru o extractie ca la carte. Poate vi se pare ca tratamentul bazic, cel care are in centru extractia punctelor negre, este de moda veche, poate preferati aparatele sofisticate in locul unor maini pricepute, insa eu raman la ideea ca ele merita combinate pentru a avea rezultatele cele mai bune.

Asadar, am fost programata la Anca Mihaila si m-am bucurat nespus cand am vazut ca o fata asa frumoasa si cu un ten stralucitor se va ocupa de mine. A stiut sa fie si o prezenta foarte placuta, a dozat discret cantitatea de informatii cu cantitatea de timp in care m-a lasat sa ma bucur de liniste. Cred ca una dintre cele mai mari frici atunci cand ajung la o cosmeticiana noua este ca ea sa turuie non-stop si sa nu ma pot relaxa cum imi place. Sustin ca trebuie sa iesi de la un tratament cosmetic linistita, zambitoare si radioasa, nu cu mintea plina de povesti in care nu joci absolut niciun rol. Quality time I mean...

Tratament bazic cu produse Academie-acesta a fost rasfatul primit de ziua mea.

Voi repeta mai jos pasii (procedeul fiind clasic, l-am mai postat pe blog)

-demachiere delicata, cu un mini masaj de intampinare (fata, gat, decolteu)
-peeling profund aplicat prin miscari un pic mai energice, de masaj, un deliciu penru tenul mixt/gras
-abur facial
-extractia propriu-zisa
-aplicare fiola Academie pentru ten sensibil
-masaj amplu: fata, gat, decolteu, spate
-aplicare masca hidratanta
-aplicare crema pentru ten sensibilsi anti-roseata+ gel pentru ochi

Intregul tratament a durat fix doua ore, iar extractia, probabil ca vreo 30 de minute. S-a concentrat pe zona T, unde era ceva aglomeratie adunata din lunile de primavara-vara. A lucrat, fara sa fie nevoie de vreo cerere expres din partea mea si zona urechilor, fapt care m-a facut sa o ridic, in mintea mea, la rangul de cosmeticiana foarte buna. La final, tenul meu era curat si linistit, stralucitor, iar eu am fost  100% multumita si foarte fericita. Nu au fost urme ramase dupa tratament, foarte putin tenul era inrosit. O singura zona, in partea stanga a fost oarecum afectata, caci am avut un punct mic de grasime sub piele si am insistat sa il scoata cu acul, caci ma deranja si am vrut sa dispara cat mai repede cu putinta.. S-a format o coaja, dar a cazut in cateva zile, nu a ramas nicio urma, nicio cicatrice.
Ei bine, de atunci au trecut doua saptamani si in continuare tenul este curat, catifelat si cu porii inchisi.

Asadar, un nume de trecut in notebook: Anca Mihaila de la Michelle Anti-Aging&Dental Clinic.

Pretul tratamentului este 177 lei.

joi, octombrie 2

Girls just wanna have fun!

Nu am mai trecut pragul unui magazin Kenvelo de foarte multa vreme, dar aseara am aflat ca s-a rebranduit si s-a transformat in KVL , su o noua identitate vizuala si cu un nou slogan #urban#free#style, iar la petrecerea de lansare/relansare am descoperit o noua colectie si o cabina minunata, unde poti proba hainele si accesoriile in cel mai haios mod cu putinta. Mai jos sunt trei exemple fascinante, trei gratii de circoteca: eu, Cristina Shopping Therapy si Pentru dive…va jur ca ne-a facut placere. Eu am purtat o pereche de ochelari-bicicleta de culoare roz/ si m-am simtit fix ca minunata fata din OZ...